Si voi avea un “finish” superb. Un “finish”, nu un sfarsit. O linie de sosire, nu o incheiere. La sosire nu stiu ce ma asteapta, cum nu stiu nici ce a fost inainte de inceput, dar mi-as dori sa fiu felicitat, sa mi se multumeasca, sa mi se prezinte fostul meu prezent de care sa ma bucur iar.

Cand treci linia de sosire nu te mai dor ranile, ba chiar le uiti si pot merge chiar mai departe, sa spun ca ai putea indragi ranile trecute daca ti le-ai aminti. Totusi, in prezent vreau sa uit ranile, cum si ele ma uita sau se uita pe ele acolo in carne. Nu mai dor frumos ca inainte.